luni, 15 februarie 2010

DREPT LA REPLICA

Referitor la informaţiile apărute în cotidianul „Gazeta de Sud” din data de azi, 15 februarie 2010, în articolul cu titlul “Solomon - Mititelu, dragoste cu năbădăi”, Instituţia Primarului Municipiului Craiova face următoarele precizări:

Prin conţinutul articolului, opinia publică a fost dezinformată, iar imaginea primarului municipiului Craiova, Antonie Solomon, precum și a instituției pe care acesta o reprezintă au avut de suferit, în sensul că primarul Craiovei nu a fost citat să se prezinte la DNA Piteşti în dosarul Penescu, aşa cum eronat se afirmă în articol.

La nivelul Instituţiei Primarului Municipiului Craiova a existat solicitarea organelor statului de a fi puse la dispoziţia acestora actele privind terenul pe care este construit hypermarketul PIC şi cu referire la autorizaţia eliberată pentru construirea hypermarketului, fapt care a fost adus la cunoştinţa opiniei publice în repetate rânduri la solicitarea instituţiilor media.

În acest sens, chiar autorului articolului i-a fost explicată întreaga procedură care a stat la baza eliberării autorizaţiei de construcţie pentru hypermarketul PIC, tocmai în spiritul informării corecte a opiniei publice, ca dovada a transparenţei şi pentru susţinerea legalităţii procedurii de eliberare a autorizaţiei de construcţie.

Deşi avea cunoştinţă de întreaga procedură, considerăm că în mod tendenţios nu a prezentat-o opiniei publice, dezinformând în mod voit şi aducând grave prejudicii de imagine conducătorului instituţiei, primarul Antonie Solomon.

Conform deontologiei profesionale, autorul articolului avea obligaţia de a verifica informaţia conform căreia primarul Craiovei a fost citat sau a mers la DNA Piteşti.

În plus, afirmația conform căreia războiul dintre primarul Antonie Solomon şi finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, pare să-şi aibă originea în interesele financiare diferite ale celor doi este total neadevărată și fără susținere, fiind doar de natură să creeze opiniei publice ideea unor interese comune între primarul municipiului Craiova și finanțatorul echipei de fotbal FC Universitatea Craiova.

Instituţia Primarului municipiului Craiova consideră că în mod voit în cotidianul „Gazeta de Sud”, în articolul cu titlul “Solomon - Mititelu, dragoste cu năbădăi”, s-a încercat denaturarea adevărului cu scopul de a aduce prejudicii de imagine primarului Craiovei Antonie Solomon şi de a induce în eroare opinia publică, motiv pentru care își rezervă dreptul de acționa prin orice mijloace legale pentru a-și apăra imaginea publică.


Instituţia Primarului Municipiului Craiova

0 comentarii:

Trimiteţi un comentariu

Craiova in lume

Loading...